Proteste la Chișinău. Participanții au cerut sprijinul Uniunii Europene și al Statelor Unite

Proteste la Chișinău. Participanții au cerut sprijinul Uniunii Europene și al Statelor Unite
Publicat: 31/07/2017, 10:23

Oamenii au mers în marș și au protestat în fața sediului Partidului Socialiștilor și al Ministerului Afacerilor Interne. Manifestațiile de la Chișinău față de sistemul electoral mixt s-au încheiat cu un protest în fața sediului Partidului Democrat.

Protestatarii au scandat lozinci împotriva guvernării, împotriva președintelui Igor Dodon, cerând abrogarea legii privind schimbarea sistemului electoral.

Înainte de marș, la un miting în fața Parlamentului a fost adoptată o rezoluție în care se cere abrogarea legii de schimbare a sistemului electoral, sprijin din partea Uniunii Europene și Statelor Unite, precum și sancționarea deputaților și partidelor care au votat schimbarea sistemului de vot, inclusiv prin a le interzice să călătorească în spațiul european.

Liderul Partidului „Acțiune și Solidaridate”, Maia Sandu, a declarat în fața protestatarilor că legea privind sistemul mixt a fost votată pentru ca actuala guvernare să rămână la putere împotriva voinței poporului.

„Au schimbat legea pentru ca Plahotniuc și Dodon să rămână la putere”, a spus Maia Sandu.

Președintele Partidului „Platforma Politică Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, le-a spus manifestanților că este nevoie să se schimbe clasa politică în Republica Moldova.

„Odată cu schimbarea sistemului electoral, ei conservează această stare: corupția endemică, sărăcia lucie”, a menționat Andrei Năstase.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială